Am primit un text interesant pe e-mail, dar şi pe facebook

Poate mai trece cineva pe aici să poposească şi m-am gândit să distribui acest text….fiind de acord cu mesajul pe care-l transmite.

Şi pentru că până pe 25 Mai au timp să ne convinga de bunele lor intenţii, vor începe exact ca în pozele de mai jos, cu maţul plin la românul infometat, că doar vine 1 Mai .

alegeri

1-mai-ziua-internationala-a-muncii

„NOI, CEI DIN DIASPORA, SCHIMBĂM REGULILE! VREȚI VOTUL NOSTRU? ACESTEA SUNT CONDIȚIILE!

Candidatule! Ascultă ce vreau eu, înainte de a-mi face o ofertă!

1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009, pentru reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300.
2. Imprescriptibilitatea infracțiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.
3. Demnitarii și familiile lor (copii, părinți) să își asume obligația de a folosi doar sistemul public de sănătate. În caz contrar își pierd calitatea de demnitar. Doar așa s-ar putea schimba ceva în sistemul public de sănătate.
4. Copiii/nepoții demnitarilor vor învăța doar în sistemul public de învățământ de stat. În caz contrar își pierd calitatea de demnitar. Poate așa se va schimba ceva în învățământ.
5. Orice pedeapsă primește un demnitar pentru infracțiuni comise în timpul mandatului, să fie dublată.
6. Averea demnitarilor care nu poate fi justificată să fie confiscată, la fel și a rudelor care nu o pot justifica.
7. Parlamentarii care nu au inițiat nicio lege pe toată perioada mandatului, să restituie 50% din sumele primite ca și îndemnizație. Nu sunt acolo doar pentru a încasa un salariu pe care mulți dintre noi nu îl au.
8. Interzicerea totală a traseismului politic. Pleci din partid, renunți și la funcția obținută.
9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitării Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, să nu mai aibă dreptul de a candida pentru funcții publice, timp de 10 ani.
10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunța în privința cercetării unui demnitar.
11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au închis prin prescriere, ale foștilor și actualilor demnitari.
12. Cheltuielile parlamentului să fie reduse cu 50% față de nivelul actual. Un stat sărac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.
13. Produsele/serviciile din instituțiile de stat să fie în proporție de 70% făcute în România.
14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infracțiuni deosebit de grave.
15. Înăsprirea pedepselor din codul rutier. Despre cât de aspre să fie, să-i întrebăm pe cei care și-au pierdut copiii sau părinții în accidente rutiere.
16. Pușcăriașii să muncească pentru cazare, mâncare, îngrijire medicală. Ei ne fură, ne tâlhăresc, ne violează copiii sau părinții și noi îi ținem pe banii noștri! În pușcărie, munca să fie obligatorie, mai puțin cazurile medicale certe.
17. Castrarea pedofililor și a violatorilor.
18. Pentru traficanții de droguri, închisoare pe viață.
19. Mărirea alocației pentru copii la cel puțin 150 lei.
20. Părinții care nu-și trimit copiii la școală, să fie decăzuți din drepturi.
21. Interzicerea exploatării zăcămintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului înconjurător.
22. Reîmpădurirea terenurilor defrișate, costurile urmând să fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrișat sau trebuiau să le apere, nu să le distrugă!
23. Interzicerea vânzării pământului agricol românesc către străini. Copiii și nepoții noștri vor trebui să-și crească, la rândul lor, copiii. Noi dacă avem astăzi pământ românesc, avem datorită străbunilor noștri care nu l-au vândut, ci s-au jertfit să-l păstreze.
24. În procesele câștigate la CEDO, daunele să fie plătite de către judecătorii care au dat sentințele. Nu trebuie să plătim noi pentru că și-au băgat ei bani în buzunare.
25. Executarea silită a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.
26. Tranzacțiile în cash între persoanele fizice să nu fie limitate de sumă. În actul de vânzare-cumpărare sunt părți: notarul, vânzătorul, cumpărătorul. De ce trebuie să primească banca un comision?
27. Înlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de țigan.
28. Deschiderea unui proces împotriva tuturor guvernanților care se fac vinovați de distrugerea industriei.
29. Depolitizarea autorităților de reglementare și control (fisc, media, protecția consumatorului etc.).
30. Desecretizarea tuturor contractelor civile făcute cu statul român. Contractele de achiziție din bani publici să fie transparente și să nu fie acceptată nicio formă de secretizare.
31. „Catedrala Neamului” să devină în totalitate școală pentru copii defavorizați, cămin pentru bătrânii fără ajutor și spital social – administrarea și costurile să fie în sarcina Bisericii Române.
32. Anulalrea subvențiilor de la buget către cultele religioase.

Voi vota cu cel care știe să răspundă așteptărilor mele. Dacă cineva consideră că ceea ce am scris mai sus contravine Constituției, legislației (multe legi fiind făcute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez că asta va trebui să facă cel care îmi cere votul și care astfel se obligă: să inițieze legi, să le corecteze pe cele greșite, să găsească soluții, așa încât lucrurile să funcționeze în favoarea cetățeanului.”

 

Sursa :e-mail.