Sunt cateva zile de cand tot vreau sa scriu acest articol,insa nu am avut timp, nu pentru ca am suferit cumva de lene…de ma doare. Titul mai mult descrie ceea ce vreau sa spun in urmatoarele randuri.
Pentru ca Micutu m-am intrebat intr-un alt articol, ce am mai facut in weekend in afara de o plimbare pana la Orsova, ei bine voi dezvolta un pic mai mult.

Sambata am fost in vizite de zile de nastere si inevitabil am intalnit acolo mai multe persoane apropiate de varsta cu noi. Ma uitam in jurul meu si eu si Ovi si parca nu ne gaseam locul acolo, nu erau subiecte de discutie , ceea ce propuneam noi, imbufna pe altii si invers. La un moment dat, ca la oricare intalnire, a intrat „in colimatoriu” un baiat de acolo si intrand in colimatoriu, normal ca i s-au pus o groaza de intrebari .
Mi se pare aiurea ca la 25 de ani sa ai inca pretentia sa fi intretinut de parinti si sa mai ai si nesimtirea,sau tupeul sa spui „la ce m-au facut daca nu-mi dau?”.  Stau si ma intreb de multe ori, oare cum traiesc oamenii astia asa de pe o zi pe alta? Le este frica sa-si asume responsabilitati, nu vor sa aiba de-a face cu lumea asta , unde fiecare persoana incearca sa-si asigure traiul de zi cu zi , daca nu macar un trai decent fara grija zilei de maine.
Parintii acelei persoane sunt plecati departe de casa , pentru a face ceva in viata lor si a reusi sa plateasca unele credite mai vechi. Baiatul a fost lasat sa stea in apartamentul lor si sa se si ocupe de o mica afacere familiala, care dupa scurt timp, el a si inchis-o . Era prea greu sa se trezeasca de dimineata si sa vanda cate un produs din acel magazin , sa nu mai spun de aprovizionarea magazinului sau altele. Intrebat fiind din ce traieste si cum isi asigura el traiul , a dat un raspuns foarte destept „degeaba va spun de smecheriile ce le fac, ca voi nu aveti timp,fiind in permanenta la un job stabil”.
Imi venea sa-l strang de gat pe el , dar si pe ceilalti care-l sustineau…vedeam o lipsa totala de respect fata de ei si mai ales fata de parintii lor. Sa ajungi la o varsta ca asta si sa astepti in permanenta ajutorul parintilor , sa-ti fie frica sa pleci de acasa ca nu vei avea cu ce sa-ti platesti un acoperis deasupra capului,frica pentru ca vei muri de foame… sa ai o singura bucurie in viata si anume o tigara si un paharel cu prietenii …mi se pare strigator la cer.
Nu cred ca in viata mea am apucat vreodata sa spun ca ma plictisesc, nu am timp de asa ceva si de cand am un job, o relatie, acces si la internet, la informatii si nu numai, nici atat nu mi-am permis acest „lux”, sa ma plictisesc, sau, sa am o lene…de ma doare!

Ma uitam la Ovi si el la mine si la un moment dat l-am rugat sa schimbam subiectul, pentru ca oricum nu ne incadram in tiparele lor. Mi-am confirmat pentru a mia oara ca nu as putea sa ma reintorc acolo unde am copilarit sau unde Ovi a copilarit . Vremurile s-au schimbat , pretentiile noastre s-au schimbat , poate ca noi cerem mai mult decat „normalul”, nu stiu ce sa zic , insa cu siguranta viata noastra s-a rupt de mult de acele locuri si obiceiuri .

Si pentru ca subiectul sa schimbat rapid,( desi erau multe intrebari inca de pus) s-a revenit la paharele,dansuri  si  Karaoke . Deci , sa cantam si vom avea o viata fericita!

Sa auzim de bine!

Sursa foto…