Adevarul despre viata

 

Un documentar socant privitor la costurile materiale si nu numai, pe care fiecare dintre noi, fiecare om de pe planeta le plateste drept tribut dezvoltarii marilor corporatii industriale de pe planeta. Resursele naturale sunt risipite inutil in scopul unor castiguri cat mai mari si cat mai rapide, prin decizii luate de un grup restrans de oameni inconstienti sau nepasatori. Va rog sa urmariti cu atentie documentarul, chiar daca va retine ceva mai mult timp. Veti vedea ca nu a fost in zadar, solutii exista pentru incetinirea schimbarilor climei. Pentru asta e necesar ca noi toti sa intelegem cu adevarat despre ce este vorba.

31 de comentarii la „Adevarul despre viata

  1. acum as vrea sa te intreb… cati din cei acer urmaresc acest clip chiar cred ce se zice acolo?
    cati nu vor zice ca e facatura sau ca e plictisitor.

    lume anu vrea sa accepte asa ceva. atat timp cat ei au ce baga sub nas nu-i intereseaza ce se intampla intr-un alt colt al lumii sau cati oamenii au trebuit sa moara ca ei sa o duca bine. si aici ma refer stric la oamenii.

    cat despre clima tin sa contrazic putin.
    aceste variatii de temperatura sunt absolut normale… nu are nici o treaba cu noi sau ceea ce facem pe aceasta planeta. sunt perioade normale ale planetei. in trecut sau mai intamplat lucruri la fel sau mai rau. deci nu avem de ce sa ne speriem. la fel ca si noi planeta trece si ea prin anumite staze. nu suntem prima si nici ultima civilizatie care a trait sau va trai pe aceasta planeta.
    ganditiva ca peste 100 sau 500 de ani vom avea o schimbare de polii. ceea ce este dezastruos pentru noi care traim aici. vor muri multi dar asta e natura. nu este nici primul si nici ultimul schimb de polii.

    acum as vrea sa va mai intreb ceva: cati dintre voi sunteti dispusi sa renuntati la o ora de net, la 5 tigari, 1 litru de apa, 1 bere, 10 lei, 1kg de carne pe zi. lista poate fi mai mare…
    daca fiecare am renunta la aceste nimicuri pentru cei din lumea a treia ar insemna mancarea pe o saptamana la o familie de 6 persoane…
    eu unul nu pot. voi?

    • Eu pot si spun acest lucru pentru ca nu o data am renuntat la un moft al meu pentru a ajuta pe cineva …mai amarat ca mine.Am avut perioade de ani cand mergeam in centrul Timisoarei in weekenduri cu sandwici-uri pentru cei care cersesc.Prefer sa le dau de mancare decat sa le dau bani de care stiu ca nu beneficiaza pentru ca sunt “bibanii”mai mari .
      Nu tin in casa lucruri aiurea.Orice haina care nu o port timp de un an …orice lucru care nu-l mai folosesc ,le dau la altii care stiu ca au nevoie ,sau le arunc daca e cazul .Ceea ce nu ai folosit timp de un an,se numeste depozitare si oricum nu-l vei mai folosi .
      Despre poluare si clima nu contrazic nimic si-ti si spun de ce .
      Pe vremea lui Ceausescu cand fiecare om era OBLIGAT sa-si faca curat in fata casei ,avea si confortul de a sta .Acuma nu gasesti decat canale de desecare infundate,rigole de asemenea,gunoaie peste tot ,iar la o ploaie torentiala toate plutesc si provoaca …inundatii .Un alt exemplu este cel cu taierea padurilor .Cand eram copila si venea o ploaie torentiala stiam ,pentru ca o auzeam pe versanti cum bate frunza copacilor .Acestia fiind taiati acuma sau rariti cat mai mult posibil ,atenuarea picaturii de ploaie nu mai exista ,asa ca,cade pe sol,formand suvoaie de apa, alunecari de teren, etc.Exemplele pot continua.
      Adevarat si cu ceea ce spui tu cu schimbarea polilor ,dar asta intra in alta discutie.

      PS: o replica interesanta ce am auzit-o suna de genul “oamenii din ziua de azi nu mai sunt fericiti ,pentru ca ceea ce vad si aud este numai despre teroare,neajunsuri,crime si mai ales insuficienta timpului.Sunt prea ocupati cu mondenul si nu mai au timp de fiinta si fericirea lor…”

      • ai perfecata dreptate… parca inainte chiar daca te punea nea nicu sa faci toate alea tot, mai aveai timp de concediu, de iesit cu amici la o bere sau chiar de o vati-ascunselea. mama ce frumos mai era.

        ce ai spus tu la (PS) e perfect adevarat.
        oare ce mai este de facut?

        ziceam mai sus de polii. am dat acel exemplu pentru ca si acel lucru e la fel de NORMAL ca si ridicarea temperatuii globale.

      • Oare ce e de facut???
        Multe se pot face.Odata cu trecerea timpului am invatat totodata sa discernem ceea ce e bine si ce e rau ,sa alegem ceea ce ne face bine si ce nu .Fiecare isi alege soarta ,drumul in viata …
        Vorbeam intr-o noapte cu Ovi despre viata in general ,probleme de familie si neajunsurile unora ,despre cei carora nu le mai ajunge nimic parca,cei care au uitat sa se bucure de o raza de soare sau de un zambet.
        Ovi a concluzionat,tarziu in noapte cam asa :
        ” Mitz (pisoi) ,daca noi am avea casa noastra am fii cei mai fericiti.”
        Inca nu am uitat sa ne bucuram de lucrurile marunte,iar armonia care se creaza in jurul nostru, ne este de ajuns.Nu-mi trebuie palate care sa fie goale si reci,prefer o casuta mica si atat,dar care sa fie plina de prieteni,nu-mi trebuie masini de lux,ma multumesc cu cea pe care o am (chiar daca platesc inca rate la ea),nu-mi trebuiesc haine de firma ,pentru ca nu faima ma ridica .Vezi tu ,multe femei zic ca sunt “saraca ” la gandire si nu am pretentii de la viata asta ,insa eu consider ca altele sunt bogatiile in viata asta.

      • ” Mitz (pisoi) ,daca noi am avea casa noastra am fii cei mai fericiti.”

        si cand o sa ai casa o sa vrei altceva.

        eu nu mai cunosc pe nimeni care sa se bucure de plimbare prin parc seara, cand e putina ceata si parca ploua afara… la liminile felinarelor stradale.. sau chiar ziua , ori dimineata. toti se suie in masina si pleaca. si pana la baie ar merge cu masina.

        pe aici dimineata din cauza cetei si a soarelui dimineata se creaza niste forme /panorame pe cer de te alsa cu gura cascata. in fiecare dimineata admir aceste lucruri. dar nu toti fac acest lucru. in general eu sunt cel nebun, cu fantezii, prostii si multe altele de genul asta.
        lume anu stie sa aprecieze ce este cu adevarat frumos.
        un exemplu cu un amic :
        eu mi-am luat calculator de 800 euro. am dat atata pentru ca aveam nevoie de o anumita configuratie. nu il folosesc sa ma uit doar la filme. amicul meu acum vrea sa isi cumpere calculator de 1500 euro. cand pentru el ar fi bun si unul de 300 euro. ca nu il foloseste la altceva in afara de a asculta muzica si cateodata s euita la un film. dar na… asta e grandomania. la fel se intampla si la haine. daca eu imi cumpar de 100 euro , el trebuie sa cumpere de 200 si o marca mai buna. nu am umblat niciodata dupa marca. caut doar ceva care sa tina si sa arate bine. cu diferenta de bani pot face altceva.

        stii uneori ma simt atat de singur in aceasta lume… chiar imi vine sa renunt la tot… dar sunt de felul meu optimit. tot zic ca acolo intr-un colt exista cineva care sa stie sa admire si sa se bucure de un Zambet sau de o raza de Soare…
        kisss

      • Cum sa renunti la tot?
        Bucura-te de viata …M-ai cunoscut pe mine ,care ma bucur de acea raza de soare si de acel zambet 😀 .Deci …exist . 😆
        Offtopic: Ma bucur ca ti-ai mai revenit din raceala .

  2. da, acum sunt mai bine…
    ma bucur ca tu existi, dar esti departe si esti luata… asa ca… nu ma pot bucura de tine decat online… prin micile noastre discutii pe blog.
    :D:D:d care cred ca sunt super interesante.
    😀

    • Ma bucur sa aud ca esti mai bine …am intuit cand am vazut cat mi-ai scris la primul comentariu.
      Iti dai seama ca si asa …online ,esti privilegiat ?
      Sunt multe persoane care vor sa-mi spuna cate ceva si nu pot sau mai bine spus ,nu vor.Cei care au vrut sa ma gaseasca ma gasesc 😉 .

  3. da, asa este. uneori suntem atat de norocosi ca nici nu ne dam seama. punem pret mare pe chestii care nici nu exista , iar cele care sunt langa noi nici nu le bagam in seama.
    de asta chiar ma simt privilegiat de discutiile pe care le avem noi online…
    multam mult.

    • Azi nu am avut timp de nimic,servici ,sala de m-a omorat aia ,acasa cu pregatiri ca maine e ziua lui Ovi si uite…tot asa .Dar deja am programat pentru Duminica o iesire.

    • Saru’mana .
      Va avea o zi speciala ,i-am pregatit o surpriza.Am rezervat intr-un local cateva mese si va avea vreo 20 de invitati ,12 dintre ei fiind surpriza 😀 .

  4. Fosta?
    Fostul?
    Pai daca de aproape 11 ani suntem impreuna ,crezi ca mai conteaza …fostii?
    Adevarat ca am ramas bune cunostinte ,insa fostii mei sunt in departarile calde,iar de fostele lui nu am auzit niciodata.
    Sunt cei cu care am petrecut revelionul .Am fost 7 cupluri ,6 vin si la ziua lui 😉 ,i-am combinat .
    PS: apropos de revel ,am zis ca pun ceva poze ,poate reusesc zilele astea.

    • Da ,necasatoriti .
      Pentru ca eram studenti si am spus ca este devreme ,pentru ca ne-am angajat ,ne-am mutat in chirie si au aparut altele .
      Insa eu una nu cred in acel act .Am o gramada de prieteni care s-au casatorit si dupa un an ,maxim 2 au si divortat …si erau iubiri mari ,nu asa ..oricum.Un exemplu clar il am acuma in apartament la mine .O prietena fosrte buna care acuma este in divort si nu a implinit 2 ani de casatorie .
      Am mai discutat cu tine …Nu un act tine o relatie ,ci invers!
      Asa ca…daca avem un act sau nu ,suntem cat 10 casatorii ale altora.

      • ai drepate. de ce sa strici ceva ce functioneaza foarte bine asa cum este.
        bravo voua ca ati reusit sa ajungeti aici.
        si eus tiu o multime de cazuri care au patit la fel ca amica ta.

        p.s. super poze… , super cabana…
        :D:d
        thk

      • Ms eu …
        Uitasem sa-ti raspund la :”cum rezistati? ” .
        Nu de mult (ieri),am avut o discutie la tine pe blog ,despre lucruri simple si armonia dintr-o relatie . Asta este cheia ….pentru noi.

    • Norocosi suntem amandoi ca ne-am gasit sa zic …
      Se spune ca in viata o singura jumatate ai ,care macar o data in viata ai avut tangenta cu ea.Daca ceva nu a mers si ai renuntat a lupta ,o vei pierde si vei cauta la nesfarsit ,fara a-ti gasi locul .Poate ca ai trecut pe langa ea,ai avut-o ,sau poate inca nu ai cunoscut-o .
      Daca la inceputul relatiei mele ,ma uitam in gura lumii si clacam la orice discutie ,cearta care am avut-o ,probabil ca eram inca in cautari .
      Nu cred in relatiile perfecte ,nu exista numai miere,iar cel/cea care sustine treaba asta este nebun .Dar cred in armonie ,pentru ca eu mi-o creez.

      • ai dreptate in cele scrie.
        daca totul ar fi bine , ar fi asa de plictisitor…
        relatia este asa cum vrem noi sa mearga si sa arate.
        niciodata gura lumii nu a ajutat. nici eu nu tin cont de gura lumii, dar se pare ca nu e de ajuns.
        problema mea este ca vreau prea multe de la o persoana. sunt foarte dificil, de aceea este dificil sa traiesti langa/cu mine.
        daca intradevar am gasit-o si am lasat-o sa plece atunci sunt cel mai mate tont din lumea asta. la cat ma consider eu cu ochii deschisi. cine stie, poate voi avea norocul sa o mai intalnesc odata.

        dar hai… sa la sam astea… azi (sambata) e o zi speciala pentru tine. asa distractie placuta si sa iasa bine . nu uitati finalul sa se lase cu transpiratii… si tigara de dupa…
        :D:D:
        kisss

  5. Mika, mie mi se pare destul de încurcată chestia.

    Acele mai companii reuşesc să creeze o valoare adăugată destul de mare pentru a-şi permite să investească în cercetare. Evident că la final, forţa lor financiară şi aceea de influienţare a lumii în care trăim creşte.
    Începând de la telefoanele mobile tot mai sofisticate şi până la tehnologii ce par s.f. şi-au găsit şi îşi găsesc o finanţare în acea valoare adăugată pe care o crează marile companii.
    Imaginează-ţi că, în vremea în care părinţii tăi erau copii, ar fi apărut cineva cu un telefon mobil simplu. Sau imaginează-ţi că în momentul în care a apărut televizorul cei care l-au văzut au spus că e ceva legat de magie, sau îmaginează-ţi scena arhicunoscută cu lumea într-o sală de cinematograf şi care nu mai ştia cum să fugă din sală când au văzut pe ecran că se apropie un tren. Evoluţia Umanităţii le datorează mult acelor companii. Mai precis viteza cu care această evoluţie are loc.

    Încălzirea globală.
    Eşti convinsă că asta are ca principal motiv omul? De mecanismele după care funcţionează clima ai auzit? Ştii cât de puţin trebuie să varieze activitatea soarelui pentru ca pe pământ să nu mai existe apă lichidă, deci să îngheţe toată sau să se evapore toată? Extrem de puţin, aproape insesizabil dacă nu eşti un foarte fin observator. Ştii ce influienţă asuprea încălzirii gobale au emisiile de metan din depozitele de sub fundul oceanelor?
    Am auzit că unii pun tot felul de afişe informaţii despre cât de mult a încălzit atmosfera creara unui hot dog, începând de la băşinile pe care le-a tras prea cuvioasa vită cât a trăit săraca şi până la căldura necesară ca brutarul să coacă aluatul pentru a face chifla… 😀
    Uită-te cine sunt cei care dau cu piatra.
    În evoluţia climaterică a pământului s-au mai întâmplat şi alte perioade de încălzire. De exemplu după glaciaţiuni. Au dispărut specii, dar s-a creat un nou echilibru. Şi omul nu apăruse încă aşa cum îl ştim.

    Oarecum la subiect. De fapt la partea cu maniularea.
    Te-ai întrebat de ce apar imagine 3D sau în format 16/9 ?
    Se crează nevoia de o nouă tehnologie, mai sofisticată, poate aparatele vor deveni mai ieftine pentru cei care le vor cumpăra decât un televizor cu lămpi. Nimeni nu se plânge de calitatea superioară a noilor tehnologii cu excepţia celor care nu fvor să ivestească în nou.
    Că am vorbit de televizoare.
    Să presupunem că eşti la un magazin să îţi cumperi un televizor.
    Ai de ales între un televizor alb-negru cu lămpi, 12 canale, fără telecomandă, un consum energetic mare şi cu un ecran de 51cm şi o plasmă, format 16/9, o diagonală de un metru, 999 de canale, o claritate incredibilă şi opţiuni din care jumătate nici nu şti ce înseamnă , cu cosum energetic foarte mic şi costă doar trei sferturi din preţul televizorului alb negru.
    Ai trei variante:
    – Să nu cumperi niciunul
    – Să cumperi televizorul alb negru
    – Să cumperi plasma.
    În prima variantă, au satisfacţie că nu bagi banii în buzunarul nici uneia din companiile producătoare, dar insatisfacţia că nu ai televizor ca toată lumea.
    În celelalte variante bagi bani în buzunarul uneia din companii.
    Ori ajuţi astfel la blocarea inovării în tehnologie prin faptul că acea firmă care produce televizoarele demult depăşite ori ajuţi la progres deoarece firma care a produs plasma va încerca să descopere şi să pună la punct noi tehnologii, din ce in ce mai sofisticate.

    Legat de încălzirea globală, revin puţin. Noile tehnologii sunt cele care se orientează tot mai mult spre economiile de energie, deci care contribuie activ la scăderea vitezei de creştere a încălzirii Terrei.

    P.S. Aşa-i că e mişto să ai telefon mobil, maşină, ceas mult mai ieftin decât cele mai sofisticate ceasuri din secolul XIX dar incomparabil mai ieftin şi mai uşor de folosit, brichetă cu aprindere electronică la care nu îţi mai violentezi manichiura dacă eşti neatentă, un DVD player care poate reda ceea ce e pe discul resepctiv cu o fidelitate mult mai mare decât felul în care o făceau picup-urile, sau aparate dinalea (nu-mi amintesca acum cum le zice pe care le ţii în palmă şi care pot stoca informaţie echivalentă ca număr de bitt-i cu informaţia ca era deţinută în cărţile unei mari biblioteci.
    Sau, aşa-i că e mişto să ai un computer cât de cât bunicel cu care să poţi naviga uşor şi rapid pe NET fără să îţi toci nervii?
    Sau, de ce nu, aşa-i că e mişto să ai INTERNET?
    Crezi că fără acele mai companii, toate astea ar fi fost posibile? Nţţţ… Dacă voiai să comunici cu cineva de departe trebuia să îţi ascuţi o pană de gâscă, sau să iei un toc, să îl înmoi în cerneală şi să scrii o scrisoare, iar răspunsul în cazul în care îl primeai, venea în cel puiţin două săptămâni ori o lună … dacă aveai noroc.

    Faptul că acea gagică apare în filmuleţ nu se putea întâmpla dacă acele comanii pe care le acuză nu ar fi investit din venitul lor în crearea tehnologiilor potrivite şi necesare.

    Ştii cine sunt cei mai mari finanţatori ai campaniilor care ne arată cât de periculoasă e gripa aviară (care omoară mult mai puţini oameni decât liftul, cel mai sigur mijloc de transport)? Companiile producătoare de medicamente. Ghici de ce.

    Ai observat că cei care se oripilează la Codex Alimentarius şi la listele cu E-uri niciodată nu spun că sarea de bucătărie, vitamina C şi alte chestii asemenea sunt trecute pe acea listă? De ce?
    Oare nu pentru că dacă oamenii ar fi informaţi, poate că ar prefera să rişte o boală care ar putea sau nu să se declanşeze, dar numai înanumite condiţii, unai certe înfometări a marii majorităţi ai locuitorilor pământului de dragul a ceea ce e trecut sub sintagma “almentaţie sănătoasă”.
    Ce crezi că ar prefera un african flămând? Să te vadă pe tine mâncând un pui la rotisor cu mujdei (evident unul crescut nestresat în condiţii perfecte) sau să îşi simtă burta plină cu mămăligă din porumb modificat genetic?

Lasă un răspuns