“O linie la început dreaptă, lină, capătă pe parcurs mai uşoare sau mai puternice curbe, de parcă un şarpe uriaş se strecoară printre obstacolele ivite în cale. Când urcând spre necuprinsul cerului, când coborând spre negre abisuri, drumul pe care Mergatorul păşeşte pare în răstimpuri că se poticneşte. Însă dorinţa de a ajunge acolo unde trebuie să ajungă îi dă puterea de a depăşi inopinate greutăţi. Şi mai totdeauna pădurea îl străjuieşte de-o parte şi de alta şi minuni i se arată Mergătorului care vede şi crede în ele, dar ele se arata şi celui care nu vede şi nu crede. Trebuie ca acesta să aibă ochi care să vadă şi urechi care să audă.
E drumul spre Acasă… E drumul sortit lui.
Lung şi neînţeles poate fi drumul Mergătorului. El ştie că trebuie să ajungă Acasă, acolo unde e linişte, acolo unde lumina şi căldura îl aşteaptă. De aceea Mergătorul drumului nu se opreşte. El merge mereu spre luminiţa ce pâlpâie la capăt de drum, merge spre acel Acasă atât de îndelung aşteptat. E însoţit de gândurile, de faptele sale. El caută şi sfredeleşte cu privirea spre cele trecute deja, spre cele prezente, dar şi spre cele viitoare.
Prin umbre sau prin întuneric, printre copacii pădurilor din stânga ori din dreapta,, ridicându-şi privirea, lumini, mai mult sau mai puţin strălucitoare, apar atrăgând, şi, de multe ori, gândul îndreaptă paşii pe cărările pădurii spre acele mult mai apropiatele lumini ce s-ar întrevede a fi capătul drumului…
Sfidându-se pe sine şi sfidând un adevăr pe care-l simte dar nu-l va afla decât Acasă, porneşte pe cărările lăturalnice drumului, fermecat de gândul de ideea de capăt de drum şi de pajiştile luminoase ce i s-au deschis imediat ce a trecut de marginea dinspre drum a pădurii.
În plină zi, dar cel mai ades în plină noapte, luminişul se sfârşeşte în hăţişurile ce îl mărginesc. Pe timp de zi, cel care s-a avântat pe scurtătură, caută să găsească ieşirea spre înainte sau alege calea întoarsă. Şi găseşte ceea ce era dat să găsească: o altă cărare ce îl scoate la acelaşi drum pe care mersese… Şi iarăşi la drum, aşa cum ar face şi dacă are puterea de a alege calea întoarsă.

Prin întuneric însă, cu o putere şi o voinţă supraomenească, de multe ori generată de frică şi temeri, alege să treacă de acele hăţişuri cu orice preţ. Târându-se sau luând în piept împletitura de rugi, ierburi, lăstărişuri şi uscături, lasând în urmă sânge şi chiar bucăţi rupte din el, caută a găsi o cărare, dar, ori găsind-o, ori negăsind-o, îşi continuă necesara înainta-re. În cel mai bun caz reuşeste să reintre pe drum, dar la fel , deloc bine poate să ajungă pe marginea unui hău. Dacă o geană de lumină i se arată, vede, şi nu face pasul fatal ce l-ar duce pe drumul fără întoarcere al tenebrelor din adâncuri şi abia atunci, trezit din somnul indus de cărările mirajului, întoarce spatele luminii strălucitoare de pe cealaltă parte a prăpastiei şi caută drumul de întoarcere în drumul ce- avea de mers, el Mergătorul. Depinde doar de cât de bine trezit este, nu doar se simte, ca să ajungă mai repede şi mai uşor la drumul cel mare şi unic. Căci stele şi lumini mişcătoare apar şi tot apar, la fel de repede cum pot să şi dispară.
Cand scântei de lumina apar în jur, răspândind miresme necunoscute, acestea ameţesc şi îmbată. Doar aceea lumină puternică, extrem de puternică, doar văzută de aproape, ce altfel pare ireală, abia pâlpâindă este cea care devine reală. Atunci abia ajunge la destinaţie, Acasă… Acolo unde este iubit, acolo unde de orice fel de moarte nu se teme.
Când viaţa i se împlineşte, Mergătorul drumului poate spune lumii întregi că oricât de greu şi dureros i-a fost mersul, drumul trebuia făcut… Căci Adevărul trebuia aflat şi mărturisit. Iar despre drum, doar el, poate vorbi, căci a fost răspunzător de toate alegerile, de toate rătăcirile, alerăturile şi adormirile de pe parcurs; căci nimeni nu putea alege în locul lui. Iar pentru toate el, doar el singur, îşi va lua şi plata şi răspalata. În toate cele întâmplate, el, Mergătorul pe un Drum prin Destin, ştie ce, cine şi cum l-a călăuzit, chiar şi atunci când totul părea de neschimbat…”
Daniel-Dumitru Darie