Am revazut acest film The eye si ma gandeam la ceea ce-mi spunea mama “Mika,daca vreodata mor,vreau sa donez ce se poate din corpul meu,daca tot am ajutat atatia oameni si ajut cat sunt in viata ,de ce sa nu o fac si dupa?”
Ma gandisem si eu la fel si inca mai gandesc,dar tinand cont ca am nebuniile mele (multi pitici pe creier),oare ar fi corect sa chinui pe cineva cu inima mea (sa sufere de empatie si sa aiba momente nasoale),sa chinui pe cineva cu ochii mei ,critici cateodata…sau mai stiu eu cu ce?
Nu am cunoscut niciodata pe cineva care sa aiba in el vreun organ donat ,dar cum se spune ca viata reala bate filmul…oare odata cu organele donate iti “donezi” si amintirile,trairile,sentimentele sau alte insusiri?
